Pelerinaje mariane

Audiență la Vatican 22 mai – 1 iunie 2023

0

Audiență la Vatican 22 mai – 1 iunie 2023

Traseu: OTOPENI – ROMA (avion) – VATICAN (audienta la Sf. Părinte) – SAN GIOVANI ROTONDO – MONT SANT ANGELO – BARI – CASCIA – ASSISI – LORETO – PADOVA – VENETIA – MILANO – OTOPENI

Tarif: 950 EURO + 200 RON

Daca Israelul, patria lui Isus și a Mariei este și patria tuturor creștinilor, Vaticanul este patria bisericii catolice, locul unde Sfântul Părinte Papa ne așteaptă să mergem, măcar odată în viață. Nu se putea prilej mai nimerit, să străbatem în pelerinaj Italia, pe urmele sfinților, cu audiență la Vatican la papa Francisc.

Așadar să pornim în pelerinaj, prin Italia, țara cu cele mai multe exemple de bărbați și femei care și-au consacrat viața chemării lui Cristos, lăsând totul în urmă, la fel ca apostolii, pentru a se pune în slujba lui Dumnezeu, a fraților și surorilor lor. În cele 10 zile de pelerinaj prin Italia, vom avea ocazia să rememorăm viața sfinților: Petru, Pavel, Nicolae, Padre Pio, Rita, Francisc, Anton, Marcu etc. dar mai ales a scumpei noastre mame cerești, Maria. Ne vom simți astfel uniți și întăriți cu exemplul credinței sfinților, ocrotiți de milostivirea bunului Isus, mărturisind credința la sanctuarele din Roma, San Giovanni Rotondo, Bari, Cascia, Assisi, Loreto, Padova, Venetia, Milano.

Întâlnirea cu Sfântul Părinte în audiență generală, din Piața „Sfântul Petru”, ne va uni în credință, primind binecuvântarea și harurile cerești, de care avem atâta nevoie. În fiecare zi vom participa la sfânta Liturghie în limba română celebrată de preoții însoțitori în sanctuarele de pe traseu și vom recita zilnic sfântul Rozariu, iar când vom auzi ceasul bătând ora trei după-amiază, ne vom cufunda în milostivirea divină, adorând-o şi preamărind-o, invocând atotputernicia ei pentru lumea întreagă şi mai ales pentru păcătoşi.

Doamne, mărește și în noi credința și dragostea ta dumnezeiască!

ZIUA 1. Luni 22 mai Ora 9.30 – Intalnire cu condu catorul grupului CIOCAN VICENTIU (0728848498) in sala de asteptare a Aeroportului Otopeni , Plecari Internationale. Ora 11.20 zbor cu Ryanair la Roma Ciampino , ora 1 Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Oraşul etern”), Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”), la Città dei Sette Colli („Orasul celor Sapte Coline”) sau pur şi simplu l’Urbe („Orasul”). Intemeiata conform legendei de catre Romulus si Remus la 21 aprilie 753 I.H., Roma are o istorie indelungata fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice şi a Italiei moderne. Roma are o populaţie de cca.3 mil. persoane, iar aria metropolitană are o populaţie de în jur de 4 milioane. Este a 3-a destinatie turistica din Europa, iar centrul vechi este inclus in patrimoniul UNESCO. Preluare cu autocarul si cazare la VIILA MONTE MARIO. Sf. Liturghie de binecuvantare a pelerinajului.

Vizitam , doua din cele 4 bazilici ale Vaticanului respectiv: Sf. Paul si Santa Maria Magiore. Potrivit traditiei, trupul Sfantului Apostol Pavel a fost inmormantat la cativa kilometri de locul martiriului, pe locul ce apartinea unei femei crestine cu numele Lucina. Crestinii au construit un altar deasupra mormantului. Credinciosii veneau des aici pentru a-l cinsti pe Apostol. Pe acest loc avea sa fie construita Biserica Sfantul Pavel in afara zidurilor. In timpul secolului al IV-lea, moastele Sfantului Apostol Pavel au fost mutate intr-un sarcofag, cu exceptia capului, care se afla in Lateran.Mormantul Sfantului Pavel se afla sub o placa de marmura din cripta bisericii la 1,37 m sub altar. Piatra de mormant pastreaza inscriptia Paulo Apostolo Mart (Pavel Apostol si Martir). . Basilica Sfanta Maria Maggiore este cel mai mare si cel mai important loc de rugaciune inchinat Fecioarei Maria. Papa Liberius a hotarat construirea basilicii Liberiene in anul 360. Acesta si-a dorit ca mormantul sau sa fie asezat pe locul in care o aparitie a Fecioarei Maria a avut loc – Fecioara s-a aratat unui localnic patrician si sotiei sale. Potrivit traditiei, delimitarea zenei pe care avea sa fie ridicata basilica a fost realizata in mod miraculos, in urma unei zapezi cazute doar pe acel loc, in 5 august 358. Cladirea actuala dateaza din timpul papei Sixt III (432-440) pastrand multe mozaicuri antice din acea perioada. Coloanele din marmura ateniana care sprijina nava sunt chiar mai vechi decat moazaicurile. Acestea fie apartin primei basilici, fie vreunei cladiri antice romane. Basilica a fost inchinata Fecioarei Maria cu numele de Doamna Noastra a Zapezilor, localnicii sarbatorind miracolul in fiecare an prin aruncarea de petale de trandafiri din domul acesteia in timpul slujbei. Aici se află resturi de lemn din masa la care a avut loc Cina cea de Taina in Ierusalim și cinci scânduri din leaganul lui Isus de la Betleem. Printre obiectele de valoare din basilica se gasesc: mormantul funerar al papei Clement IX, catafalcul lui Filip IV al Spaniei, mormantul funerar al papei si altarul lui Pitro Bracci.

Sub sanctuarul basilicii Sfanta Maria Maggiore se afla cripta Betleem, impodobita cu un altar pregatit pentru celebrarea Euharistiei. O bucatica de relicva dintr-o iesle este considerata a fi chiar din ieslea Nasterii Domnului. Devotat Nasterii, Sfantul Ignatiu de Loyola a savarsit prima sa slujba ca preot in cripta Betleem la data de 25 decembrie anul 1538. Mai tarziu, acesta va infiinta ordinul iezuit.In cripta Betleem este inmormantat Fericitul Ieronim, Doctor al Bisericii, care a tradus Biblia in limba latina in secolul al IV-lea – Vulgata. Tot aici mai este inmormantat si papa Pius al V-lea, alaturi de Gian Lorenzo Bernini. Dupa pontificatul de la Avignon, (1330-1377), si odata cu intoarcerea scaunului papal la Roma, Basilica Sfanta Maria Maggiore a devenit pentru un timp Palatul Papal, mai ales datorita faptului ca Palatul Lateran era destul de deteriorat. Resedinta papala a mai mutata mai tarziu in Palatul din Vatican – astazi, orasul Vatican. Drept basilica patriarhala, biserica Liberana este folosita destul de des de catre papa. Merita mentionat faptul ca papa participa in fiecare an la slujba Adormirii Maicii Domnului, sarbatorita la data de 15 august.

ZIUA 2. Marti, 23 mai: Mic dejun. Tur de oras Roma, pietonal:San Giovani in Laterano, Sf, Cruce, Coloseum, Forumul Roman, Piata Venetia, Columna lui Traian, Fontana di Trevi, , Piaţa Spaniei, Fontana di Trevi, Panteonul, Piata dl Popolo, etc. In basilica Santa Croce in Gerusalemme se afla tablita cu inscriptia-acronim INRI (Iesus Nazarenus Rex Iudaerorum = Isus Nazarineanul Regele Iudeilor). Tablita ar fi fost gasita si adusa de catre imparateasa Elena.Catedrala San Giovani in Laterano ( aici se află presupusele cranii ale sfinților Petru și Pavel , martirizati la Roma), cu Scala Sfântă. In capela Scala Santa (Sfânta Scara), amplasata lânga basilica San Giovanni in Laterano din Roma, se pastreaza 28 trepte de marmora (acoperite in prezent cu lemn) aduse de imparateasa Elena (mama imparatului Constantin cel Mare) in sec.4 de la Ierusalim. Acestea ar fi scarile urcate de Isus in fortareata Antonina, spre a fi judecat de procuratorul roman Pilat din Pont. Coloseum – Biserica Sancti Pietro in Vincoli Aici se pastreaza in tabernacolul de sub altar presupusele lanturi cu care Petru ar fi fost legat in inchisoarea din Ierusalim si lanturile din Carcera Mamertinica din Roma. Cazare la VIILA MONTE MARIO.

ZIUA 3. Miercuri, 24 mai Mic dejun. ROMA. Piaţa şi BAZILICA SF.PETRU cu audienţă generală la Sf. Părinte Papa. Aceasta cladire mareata este centrul crestinismului. Imparatul Constantin, primul imparat crestin al Romei, a ordonat construirea Basilicii Sf. Petru pe dealul Vaticanului. Locatia a fost aleasa simbolic, pe locul in care Sfantul Petru, unul dintre apostoli, a fost ingropat in anul 64 d. Ch. Un mic altar exista deja in locul respectiv, dar acesta a fost inlocuit cu biserica ce a fost finalizata in anul 349 d.Ch.La jumatatea secolului al XV-lea basilica se afla in ruina si Papa Nicolae al V-lea a ordonat restaurarea si largirea bisericii conform unui plan al lui Bernardo Rossellino. Dupa moartea acestui papa, lucrarile au fost oprite. In 1506, Papa Iulian al II-lea a pus piatra de temelie a unei noi basilici ce urma sa fie cea mai mare din lume. Papa Iulian al II-lea l-a numit pe Donato Bramante drept arhitect sef al noii Basilici. In 1547 Michelangelo i-a luat locul lui Bramante. Acesta a proiectat domul impunator si a modificat cateva dintre planurile initiale. Michelangelo a murit in 1624, cu doi ani inainte de terminarea domului. In 1626, basilica a fost inaugurata si de atunci biserica a fost centrul crestinismului, atragand pelerini din toate colturile lumii.Cladirea in sine este foarte impresionanta. Cea mai mare biserica din lume are un naos lung de 218 metri. Domul Basilicii Sf. Petru, proiectat de Michelangelo este cel mai mare dom din lume, avand 42 de metri in diametru si o inaltime de 138 de metri. Interiorul, care are nu mai putin de 45 de altare, este decorat de lucrarile multor artisti faimosi. Unele dintre cele mai importante lucrari din biserica sunt “Pieta” de Michelangelo, altarul papal de Bernini, Tronul Sfantului Petru tot de Bernini si Monumentul Stuarzilor de catre Canova. Palatul Vaticanului cu Muzeele Vaticanului (Capela Sixtină). La ora 17.00 participare la Sf. Liturghie in Bazilica sf. Petru (concelebrata). Cazare la VIILA MONTE MARIO.

ZIUA 4. Joi, 25 mai Mic dejun.Plecare spre San Giovani Rotondo (420 km),prin Montecasino. Montecassino (nume scris si sub forma Monte Cassino) este un mic orasel din Italia, aflat la o distanta de aproximativ 150 km distanta fata de Roma. Acest orasel este cunoscut mai ales datorita meritului sau de a purta moastele si manastirea Sfantului Benedict de Nursia (480-543), ocrotitorul Europei si fondatorul monahismului apusean. Tot acesta a infiintat si ordinul monahal ce ii poarta numele – ordinul benedictin. Sf. Liturghie la mormantul sfantului. Cazare in hotel 4*.

ZIUA 5. Vineri, 26 mai Aici se afla mormantul SFÂNTULUI PADRE PIO. Moştenitor spiritual al Sfântului Francisc de Assisi, Padre Pio din Pietrelcina a fost primul preot care a purtat întipărite în trup semnele răstignirii. Născut Francesco Forgione, la 25 mai 1887 în Pietrelcina, primește numele Pius (It: Pio), cel pios, cel cuvios, când intră în ordinului Capucinilor, de aici și numele care îl face faimos : Părintele Pio – Padre Pio. Pe 16 iunie 2002, este canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea. Pe 20 septembrie 1918, pe un munte golas si sterp, intr-un decor sarac din punct de vedere social si lipsit de semnificatie, s-a petrecut unul din cele mai importante evenimente mistice din toate timpurile: imprimarea stigmatelor lui Isus Cristos pe trupul acelui biet calugar capucin. În septembrie 1968 mii de devoţi şi fii spirituali ai Părintelui s-au adunat în San Giovanni Rotodno pentru a comemora împreună a 50-a aniversare a stigmatelor. În dimineața zilei de 23 septembrie 1968, Padre Pio și-a făcut ultima spovedanie și și-a reînnoit jurămintele ordinului Franciscan. După cum era obiceiul, avea rozariul în mână,deși nu mai avea puterea să spună cu voce tare Ave Maria. Până la urmă a repetat cuvintele „Gesù, Maria” (Iisus, Maria). În jurul orei 2:30am, a spus, „Văd două mame” (referindu-se la mama sa și la Fecioara Maria). La 2:30 a.m. și-a dat ultima suflare în chilia sa din San Giovanni Rotondo, șoptind „Maria”! Papa Ioan Paul al II-lea îl declară pe Padre Pio sfânt la 16 iunie 2002. Pe 3 martie 2008, trupul sfântului Padre Pio a fost exumat, la 40 de ani de la moartea sa, pentru ca rămășițele sale sa poată fi pregătite pentru a fi expuse. O declarație a bisericii afirmă că trupul a fost găsit într-o condiție bună. Figura lui Padre Pio a fost refăcută de către specialiști, cu ajutorul unei măști de silicon. Rămășițele Sfântului Padre Pio se găsesc în biserica ce îi poartă numele. Vizitarea muzeului cu mormantul sfantului, Calea sfintei cruci pe munte, participare la Sf. Liturghie în Bazilica mare. Cazare in hotel 4*.

ZIUA 6. Sambata, 27 mai Mic dejun.Excursie la Bari prin Sant Angelo.(180 km). Monte Sant’Angelo (Muntele Arhanghelului Mihail), care are înălţimea de 803 metri, este celebru pentru cele trei apariţii ale Arhanghelului Mihail între anii 490-493 d.Hr. Pe locul apariţiilor a fost construit Sanctuarul Monte Sant’Angelo. Este cel mai vechi sanctuar din Europa occidentală dedicat Sfântului Arhanghel Mihail. Despre uimitoarea bazilică se spune că este singura construcţie catolică din lume neconstruită de mână omenească, ci chiar de Sfântul Arhanghel Mihail. Pe 25 iunie 2011, Sanctuarul Sf. Mihail Arhanghelul de la Monte Sant’Angelo devine Patrimoniul Mondial UNESCO.

Bari, orasul situat pe tarmul Marii Adriatice, in sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj intrucat aici se afla biserica ce adaposteste moastele Sfantului Ierarh Nicolae, facatorul de minuni, sarbatorit la 6 decembrie. Situat pe coasta Adriaticii, orasul Bari este capitala regiunii italiene Puglia si a provinciei Bari. Catedrala Sfantul Nicolae a fost construita in sec. al XVII-lea pentru a adaposti moastele Sf. Nicolae, furate din Mira Lichiei (astazi localitatea Demre aflata in sudul Turciei de astazi) de un grup de marinari din Bari.

Constructia Catedralei (Basilica di San Nicola, in limba italiana) va incepe in anul 1089 si se va termina in anul 1197. Biserica are mai degraba forma patrata, semanand mai mult cu un castel decat cu o biserica. Interiorul este format dintr-o nava si doua abside, despartite prin coloane de granit si pilastri. Prezbiteriul este separat de restul edificiului cu ajutorul a trei arce sprijinite pe coloane de influenta bizantina. Deasupra acestora se afla matroneum, un loc gen tribuna pentru femei, ce deschiderea spre nava bisericii. Basilica a fost prima biserica cu aceasta forma de arhitectura, alcatuind un model ce va fi ulterior imitat de multe alte cladiri ale regiunii. Basilica gazduieste una dintre cele mai semnificative sculpturi romanice din sudul Italiei – este vorba despre o catedra adica un tron episcopal, terminat la sfarsitul secolului al XI-lea pentru Elias. In biserica se mai afla si pretioasele mosaicuri ce paveaza podeaua din cripta si prezbiteriul. Cibonium-ul este cel mai vechi din regiune, fiind de asemenea, decorat cu mosaicuri; acesta are patru coloane impodobite cu imagini si sculpturi de animale, figuri mitologice.Cripta Sfantului Nicolae, cu 26 de coloane sustinand capiteluri bizantine si romanice, pastreaza moastele Sfantului. In biserica se afla si mormantul lui Bona Sforza (secolul al XVI-lea), din marmura. Sf. Liturghie. Cazare in hotel 4*.

ZIUA 7. Duminica 28 mai Mic dejun. Plecare spre Assisi prin Cascia (440 km). Margherita Mancini, cunoscută ca sora Rita din Cascia ,în mod obișnuit cunoscută sub numele de Sfânta Rita, (n. mai 1381, Roccaporena, – d. 22 mai 1457, Cascia), a fost o călugăriță catolică italiană din ordinul Augustinienilor. Corpul său intact se află în Basilica Sfânta Rita de Cascia. A fost beatificată în 1628 de către papa Urban al VIII-lea, apoi canonizată la 24 mai 1900, de papa Leon al XIII-lea. Este sărbătorită, în fiecare an, la 22 mai. Vizităm Bazilica Santa Rita da Cascia (Sf. Liturghie). Corpul Ritei nu a fost ingropat niciodata si nu a cunoscut putreziciunea. De asemenea, n-a intrat in fenomene de uscare, mumificare, intunecime, ca la alti sfinti, corpul parand al unei persoane decedate de curand, dupa moarte disparandu-i infatisarea de suferinta si cadaverica pe care o avea in ultimul timp in decursul bolii. Cazare in zona Assisi.

ZIUA 8. Luni 29 mai Mic dejun. Assisi este orașul natal al Sfântului Francisc (1182-1226). Orașul se întinde pe pantele line ale Mote Subasio, deasupra Văii Spoleto. În 1939 Sf. Francisc a fost numit patron spiritual al Italiei și din acest moment Assisi a devenit unul dintre cele mai prospere orașe ale regiunii. Bazilica Sfântului Francisc, o clădire impunătoare care domină colina pe care se află oraşul şi care se zăreşte chiar şi din Perugia. Aici se află două biserici, Biserica Superioară şi Biserica Inferioară, iar în cea din urmă se găseşte mormântul Sfântului Francisc, o încăpere ca o criptă, semiluminată, la care ajungi coborând câteva trepte. (Sf. Liturghie). Vizităm Bazilica Sfintei Clara (contemporană cu Sf. Francisc), Catedrala San Rufino şi Biserica San Pietro, Sfânta Maria a Îngerilor cu Portiuncula. Cazare.

ZIUA 9. Marti 30 mai Mic dejun. Plecare spre Padova , prin Loreto (485 km). Sanctuarul din Loreto este situat pe o colină, nu departe de malul Mării Adriatice şi găzduieşte căsuţa Maicii Domnului de la Nazaret, casă în care Maria a trăit şi a primit vestea arhanghelului Gabriel, casă în care au locuit Isus, Maria şi Iosif. Sfânta Casă a început să fie construită în 1468 de Papa Paul al II-lea, a devenit potrivit unei fericite definiţii a Papei Ioan Paul al II-lea, „Inima mariană a creştinismului“. Papa Benedict al XV-lea a proclamat-o Preasfânta Fecioară de la Loreto „patroana principală a aeronauticii”. Pe 7 octombrie 2019, Papa Francisc, prin Congregaţia pentru Închinarea divină şi Disciplina Sacramentelor, a decretat includerea memorialului opţional al Fericitei Fecioare Maria de la Loreto în Calendarul Roman.Sf. Liturghie.

Padova (200000 loc.) este, capitala provinciei cu acelaşi nume, fiind un important centru economic şi cultural al Italiei. Padova se poate mândri cu cea mai veche grădina botanică din Europa, înfiinţată în anul 1545. Acest obiectiv a fost inclus de UNESCO în anul 1997 pe lista patrimoniului cultural mondial.În oraş se mai află şi una dintre cele mai prestigioase universităţi din Italia si observatorul astronomic a lui Galileo Galilei. Piata Prato della Valle este a doua ca marime din Europa. Cea mai vestită atracție turistică a orașului Padova este Bazilica Sfântului Anton, numită de către localnici ”Il Santo”. Ea adăpostește moaștele Sfântului și obiecte de cult admirabile. Basilica este cea mai mare biserică din Padova și a doua ca mărime din Italia, după San Pietro. În partea stângă, se află Capela Sfântului Anton, inima basilicii, tot aici se află înmormântat Sfântul Anton. Unul dintre cele mai valoroase obiective din basilică este Capela Trezoreriei, care adăpostește trei nișe cu moaștele Sfântului Anton, limba și maxilarul Sfântului Anton, așezate în 2 potiruri din aur, argint, sticlă. Aici găsim obiecte ce au aparținut marelui Santo, loc de pelerinaj și rugăciune. Atât obiectele, cât și limba și maxilarul au fost extrase din sicriul lui, ce a fost deschis după 750 de ani de la moartea sa. Numeroase legende s-au născut despre modul în care limba și maxilarul s-au conservat atât de bine. Cazare.

ZIUA 10. Miercuri 01 iunie Mic dejun. Sf. Liturghie. Excursie cu trenul la Venetia. Pe jos pana in Piata San Marco si apoi cu vaporeto. Aşezată la graniţa culturală cu Imperiul Bizantin, Veneţia şi-a dezvoltat un puternic spirit de independenţă care a dus la formarea unui oraş stat. Conducătorul politic era dogele (din latinescul dux), teoretic ales pe viaţă, dar în practică, în special în primele secole de existenţă a comunităţii, adesea constrâns să renunţe la propriul mandat ca urmare a unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern. În apogeul puterii sale, Veneţia controla mare parte din coasta Mării Adriatice, multe insule din Marea Ionică şi Marea Egee, era principala putere militară în Mediterana orientală şi se număra printre principalele forţe comerciale din Orientul apropiat. Punctul culminant al Imperiului colonial veneţian a fost atins în urma Cruciadei a patra, în vremea dogelui Enrico Dandolo, atunci când, ca o consecinţă a cuceririi Constantinopolului de către cruciaţii veneţieni şi non-veneţieni, în 1204 a fost întemeiat Imperiul latin de Constantinopol, un stat dominat din punct de vedere comercial de Republica Veneţia. Azi oraşul Veneţia este împărţit în şase cartiere, cuprinzând 118 insule, 354 poduri şi 177 canale.

Piaţa San Marco poate fi considerată centrul centrului oraşului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se găseşte Bazilica San Marco, Palatul Ducal şi clopotniţa bazilicii. Un alt simbol al oraşului este Podul Rialto. Alte importante monumente veneţiene sunt: Arsenalul, Bazilica Santa Maria della Salute şi Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari.Canalele principale ale oraşului sunt: Canal Grande şi Canale della Giudecca. Primul împarte în două oraşul trasând un S, al doilea separă centrul vechi de insula Giudecca. Basilica Sfantul Marcu (in italiana – Basilica San Marco) este cea mai cunoscuta si mareata dintre bisericile Venetiei, cat si unul dintre cele mai elocvente exemple de arhitectura bizantina. Aceasta este situata in piata cu acelasi nume – Sfantul Marcu – adiacenta si atasata Palatului Dogilor. Din anul 1807, basilica a fost folosita si drept scaun patriarhal de catre patriarhul venetian, arhiepiscopul arhidiocezei romano-catolice din Venetia. Basilica este sub forma de cruce bizantina incadrata intr-un patrat. Fiecare brat al crucii formand un dom in sine. Basilica Sfantului Marcu este fidela arhitecturii Bisericii Sfintilor Apostoli ridicata de Justinian in Constantinopol. Locul special amenajat pentru cor este situat deasupra unei cripte. Planul interiorului prezinta mai multe nave – trei nave longitudinale si alte trei transversale. Deasupra inaltului altar se afla un baldachin asezat pe coloane decorate cu basoreliefuri apartinand secolului al XI-lea. Capodopera ce o constituie altarul formeaza Pala d’Oro, adica peretele de Aur. Basilica Sfantul Marcu din Venetia a fost sfintita in anul 1094, in acelasi an in care moastele Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu se crede ca au fost redescoperite intr-unul dintre pilastri, de catre Vitale Falier, doge in acel moment. Cripta de atunci a pastrat moastele sfantului Marcu pana in anul 1811. Caii Sfantului Marcu au fost asezati deasupra intrarii in basilica in anul 1254. Cazare la Padova.

ZIUA 11. Joi 01 iunie Mic dejun. Plecare spre Milano. (250 km). Milano este principalul oraş din Italia de nord. Se află pe câmpiile Lombardiei, una dintre cele mai dezvoltate regiuni urbane ale Italiei. Domul din Milano, a doua biserică ca mărime din Italia şi a treia din întreaga lume, adăposteşte cea mai mare colecţie de statui de marmură de pe mapamond şi este încununată de chiar simbolul oraşului – Madunina (mica Madonă), ce ne priveşte din cel mai înalt punct al domului. Biserica „Santa Maria delle Grazie” (unde se află celebra fresca Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci). Biserica şi Mănăstirea dominicană „Santa Maria delle Grazie” au fost înscrise în anul 1980 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Tur pietonal. Zbor 17:35 – 20:45 Bergamo – Bucuresti cu Ryanair.

Tariful include:

  • Transport avion la Roma şi retur de la Bergamo, cu toate taxele incluse
  • Transport autocar 3* cu toate utilităţile, cca. 3000 km, pe teritoriul Italiei
  • 10 cazări: Roma (3), San Giovani Rotondo (2), Assisi (2), Padova (2)
  • Ghid însoţitor + preot
  • Asigurare medicala
  • Brosura pelerinului

Tariful nu include:

  • Biletele de intrare la muzee sau obiectivele turistice (cca. 100 Euro/pers.)
  • Parcarile autocarului (cca. 10 Euro/pers.)

ATENTIE: Bagajele mari vor fi depuse la autocar cu doua zile inainte de plecare si vor fi primite doua zile dupa sosire.

Relatii si înscrieri la sediul Agentiei Inter-Tour din Bacau, B-dul Alexandru cel Bun nr. 1,
tel.: 0234–571104; 0234-570534

Print Friendly, PDF & Email



Comments are closed.

Back to Top ↑