Medjugorje – Festival 2017
0Medjugorje – Festival 2017
Pret: 250 de euro + 100 lei/pers. (loc in camera dubla/tripla)
La inscriere se achita minim 100 euro.
Grup minim 45 de turisti. Pentru mai putini turisti tariful se recalculeaza.
Conducator grup/ghid: prof. Vicenţiu Ciocan.
La 24 iunie 1981, de sărbătoarea nașterii Sf. Ioan Botezătorul, are loc prima apariție la Medjugorje „locul dintre munți” un sătuc din Bosnia-Herțegovina, care avea să tulbure nu numai viaţa satului, dar și a lumii întregi: două fetițe văd pe colina Podbrdo, o siluetă feminină, albă luminoasă, cu un copilaş în braţe, ce le făcea semn cu mâna ca să se apropie. A doua zi, femeia misterioasă apare din nou, de data aceasta adresându-se celor 6 copii ca fiind Maica Domnului, Gospa (numele croat al Maicii Domnului). După mesajul din 26 iunie „Mir, mir, mir” Regina Păcii (Kraica Mira), au avut loc apariţii zilnice, împreună sau separate, ale celor 6 vizionari. Datorită apariţiilor Reginei Păcii, Medjugorje, o parohie rurală oarecare, a ajuns loc de întâlnire pentru numeroşi pelerini din lumea întreagă, şi unul dintre cele mai mari centre de rugăciune din lume, asemeni Lourdes, Fatima şi Guadalupe. Numeroşi pelerini spun că au descoperit credinţa şi pacea chiar în acest loc.
Din 1981, viaţa parohiei s-a schimbat: în afară de vizionari, Maica Domnului a ales întreaga parohie şi pelerinii, spre a-i fi măturisitori şi a lucra pentru Ea. Acest lucru reiese în mod special din mesajul său: „Am ales în chip deosebit această parohie şi este dorinţa Mea să o călăuzesc”. Potrivit mărturiei unanime a vizionarilor, Maica Domnului le dă mesaje pentru a fi transmise parohiei şi lumii întregi. Este vorba de mesaje de PACE, de CREDINŢĂ, de CONVERTIRE, de RUGĂCIUNE şi de POST. Lumea din parohie şi pelerinii sunt chemaţi să fie mărurisitori ai apariţiilor şi ai mesajelor, pentru a o ajuta împreună cu vizionarii pe Regina Păcii întru împlinirea planului Său: convertirea lumii şi împăcarea sa cu Dumnezeu.
ZIUA 1 / 30 iulie
ROMAN – BACAU – BUCURESTI – BRASOV – SIBIU – TIMISOARA – NOVI SAD
Ora 5.00 plecare din Roman (parohia Inima Mariei) și București (Catedrala Sf. Iosif) – Brasov (9.00) – Timisoara (17.00) Sf. Liturghie cu binecuvantarea pelerinajului in biserica Numele Preasfânt al Mariei – Novi Sad (21.00).
Cazare la pensiunea Bed & Breakfast Jet Set (2-4 paturi) in Novi Sad.
ZIUA 2 / 31 iulie
NOVI SAD – SARAJEVO – MOSTAR – MEDJUGORJE
Serbia. Mic dejun. (Novi Sad – Zvornic) Bosnia Hertegovina (Sarajevo – Mostar), Medjugorje (16.00). Cazare și masă, la pensiunea Skender. Seara pe esplanada (18.00) – Rozariu (19.00) DESCHIDEREA solemnă a FESTIVALULUI cu prezentarea delegatiilor de tineri veniti la Festival din toata lumea. Sfânta Liturghie 21.00-22.00 Adorația Preasfântului Sacrament.
Cazare și masă, la pensiunea Skender (1 km fata de biserica Sf. Iacob) in camere cu 2-4 paturi (aer conditionat, baie proprie) in Medjugorje.
ZIUA 3 / 1 august
MEDJUGORJE
Mic dejun (6.00). Podbrdo (7.00) cu recitarea sfantului rozariu (misterele de bucurie, durere, slava). Cenacolo (obțional mărturii), Castelul, Misterele de lumina pe Esplanada, Statuia lui Isus cel înviat. 16.00 Mărturii, 17.00 cina, 19.00 Sfânta Liturghie, 20.30-21.30 Meditație cu lumânări înaintea Sfintei Cruci.
Cazare și masă, la pensiunea Skender (1 km fata de biserica Sf. Iacob) in Medjugorje.
ZIUA 4 / 2 august
MEDJUGORJE
Mic dejun (7.00). Ora 9.00 participare la aparitiile Mirjanei la Crucea Albastra. Dimineata – Sfinte Liturghii pe grupe de limbi, 16.00 cina, 18.00 Rozariu, 19.00 Sfânta Liturghie, 20.30-21.30 Procesiunea cu statuia Fecioarei, Adorarea Preasfântului Sacrament. Autocarul stationează.
Cazare și masă, la pensiunea Skender (1 km fata de biserica Sf. Iacob) in Medjugorje.
ZIUA 5 / 3 august
MEDJUGORJE
6.30 Mic dejun. Opțional croaziera pe Marea Adriatica din Croatia (25 euro intre orele 9.00-16.00 cu pranz pescaresc si bauturi adecvate si Sfanta liturghie pe malul marii). 18.00 Rozariu. 19.00 Sfânta Liturghie. 20.30-21.30 Adorația Preasfântului Sacrament, Binecuvântarea dată de preoții participanți.
Cazare și masă, la pensiunea Skender (1 km fata de biserica Sf. Iacob) in Medjugorje.
ZIUA 6 / 4 august
MEDJUGORJE
Mic dejun (7.00) Excursie cu Sfanta liturghie la Manastirea Tihalina. Cascada Kravice. Masa (16.00), 18.00 Rozariu, 19.00 Sfânta Liturghie, 21.15 Teatru și spectacol muzical (Cenacolo): CREDO.
Cazare și masă, la pensiunea Skender (1 km fata de biserica Sf. Iacob) in Medjugorje.
ZIUA 7 / 5 august
MEDJUGORJE
Ora 5.00 se parcurge drumul crucii pe muntele KRIJEVAC. Mic dejun (8.30). 10.00 Tijalina, Sf. Liturghie. Cascadele Kravice.16.00 cina, 18.00 Cina. 19.00 Sfânta Liturghie, 20.30-21.30 Adorația Preasfântului Sacrament, 21.30-22.00 MISIUNEA Cântând adio. Urcare pe Krjevac (optional).
Cazare și masă, la pensiunea Skender (1 km fata de biserica Sf. Iacob) in Medjugorje.
ZIUA 8 / 6 august
MEDJUGORJE – TIMISOARA
Ora 5.00 Sfanta liturghie pe Krjevac (optional). Mic dejun (8.00). Ora 9.00, ne luăm rămas bun de la Regina Păcii. Plecare spre Romania.
Cazare la Timisoara Hotel Baron (22.00).
ZIUA 9 / 7 august
Întoarcere acasă pe traseul Timișoara – Maria Radna (Sfanta liturghie) – Brașov – București – Bacău – Roman.
Pret: 250 de euro + 100 lei/pers. (loc in camera dubla/tripla).
Tarif calculat pentru 40 de plătitori.
Pretul include:
- Transport autocar 3* cu toate utilitățile;
- 6 cazări (HB) la Medugorje + 2 cazări la Novi Sad și Timișoara cu mic dejun;
- Asigurare medicală;
- Ghid însoțitor şi preot.
Nu sunt incluse: serviciile optionale, croaziera pe Marea Adriatică (25 euro).
Termene de plata
- 40% din pretul pachetului turistic la inscriere;
- 40% din pretul pachetului turistic cu minim 90 zile inaintea plecarii;
- 20% din pretul pachetului turistic cu minim 30 zile inaintea plecarii.
Daca inscrierea intervine cu mai putin de 90 zile inaintea plecarii, la inscriere se va achita 80% din pret. Cu 30 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
Conditii de anulare/penalizari:
- 40% din pretul pachetului turistic (dar nu mai putin c/v biletelor de avion si a serviciilor deja achitate hotelierilor) daca renuntarea se face in intervalul de la inscriere – 90 zile inaintea plecarii;
- 80% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile – 30 zile inaintea plecarii;
- 100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face cu mai putin de 30 zile inaintea plecarii.
IMPORTANT!
Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa utilizati acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
Informatii utile inainte de calatorie
Documente necesare: pasaport valabil minim 6 luni de la data calatoriei sau carte de identitate valabila.
Relatii si înscrieri la sediul Agentiei Inter-Tour din Bacau, B-dul Alexandru cel Bun nr. 1,
office@pelerinaje.org.ro
tel.: 0234–571104; 0234-570534
si Filiala din Onesti, B-dul Republicii nr. 52,
tel.: 0234–325199.